(d)in Inima unei Lacrimi

"Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul meu asupra voastra si invatati`va de la Mine, ca sint blind si smerit cu inima si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul meu e bun si povara Mea este usoara." (Matei 11:28-30)

 Adam si Eva nu erau papusi de cirpe in vitrina Edenului. Dumnezu i`a pus "s`o lucreze si s`o pazeasca"(Geneza2:15).
ce sa lucreze? sa construiasca Malchut HaElohim (Imparatia lui Dumnezeu) .
ce sa pazeasca? Cuvintul Lui, caci Acesta era unealta creatiei.
erau la jugul Lui si le era bine deoarece cunosteau tot Adevarul si Acesta`i facea sa fie liberi in odihna Lui. cind au gresit au fost trimisi "sa lucreze pamintul" din care au fost facuti si astfel s`au inhamat la alt jug, asa ca din fii au devenit robi. robi ai alegerii gresite pe care au facut`o pentru ca n`au pazit Cuvintul.
noi sintem urmasii lor. am mostenit acelasi statut si, daca nu stim sa`L alegem pe El in fiecare zi, ajungem sa tragem la acelasi jug, cel al simturilor prin si pentru care traim . de aceea sintem vesnic obositi, nemultumiti si impovarati de grijile de fiecare zi. ne hranim gura cu cuvinte care nu sint ale Lui, ne impinzim ochii cu imagini care nu`I plac si la care nu S`ar uita niciodata, ne infundam urechile cu vorbe pe care nu vrea sa le auda, ne imbuibam miinile cu fapte care`L murdaresc, ne calauzim picioarele mergind pe cai care nu sint ale Lui .dar Dumnezeu ne`a promis un eliberator care sa ne redea demnitatea de fii, pe Yeshua HaMashiah  (Isus`Mesia) acesta este Cel care ne`a zis:"Deci, nu duceti grija spunind: ce vom minca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?...Cautati mai intii Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua".(Matei 6:31-33)
El, Uneala cu care am fost creati si pusi s`O pazim, ne cheama inapoi acasa, la Tatal ca sa gasim adevarata odihna - cea a sufletului - daca`L vom alege pe El. iar jugul si sarcina sint aceleasi cu a primilor oameni: Cuvintul si Imparatia Lui . asa ca avem doar doua variante: ori lucram pentru El si nu vom fi obositi niciodata  ori lucram pentru pamintul din care am fost luati si atunci vom fi robii lui .

"Cind mi`am indreptat inima ca sa cunosc intepeciunea si sa patrund care este menirea omului pe pamint, caci nici zi, nici noapte ochii lui nu vad somnul, atunci mi`am dat seama, privind lucrarea lui Dumnezeu, ca omul nu poate sa inteleaga toate cite se fac sub soare, dar se osteneste cautindu`le, fara sa le dea de rost; iar daca inteleptul crede ca le cunoaste, el nu poate sa le patrunda." (Ecclesiastul 8:16-17)
 
lume, te intreb... stii sa`mi spui?
oare`atunci, la inceputuri, creat`ai fost in HD? oare Creatorul tau a distribuit dioptrii cu vedere`n 3D numai unora, a caror retina sufleteasca percepea doar scara tonurilor de gri, in timp ce altii au fost uitati?
lume, stii tu, oare, daca viata e facuta din biti si daca curgerea mea se masoara cumva in cantitatea de megabiti dawnloadata virtual sau in secunde si fractiuni de secunde de tinerete fara batrinete? sau daca viata e facuta dintr`un numar oarecare de respiratii pe minut sau din minutele in care mi se taie rasuflarea atunci cind te privesc?
lume, stii tu, oare, gustul vietii e amar sau dulce , fetele ei sint albe, negre sau multicolore si rascrucea sufletului meu unde este?
lume, stii tu, oare, daca in acest amalgam de speranta , dezamagire, fericire, tristete, singuratate, iubire, curaj, frica, ura, orgoliu, incapatinare, inaltime, adincime, neintelesuri,intrebari, ginduri, aspiratii, (ne)impliniri, visuri... cum trebuie sa fie zborul meu, ce traiectorie sa aiba si ce combustibil?
lume, oare bine`ar fi si de folos ar fi sufletului meu sa ies mai des cu adevarat in viata reala pentru a invata pretul la care se pot rascumpara secundele timpului meu?
lume, stii tu, oare, cind, unde, cum si daca se termina singuratatea unora? sau... insingurarea altora?
spune, stii??
lume, ma fascineaza si ma`ncinta frumosul tau, acel frumos care este fardul si pudra ce acopera imperfectiunile, petele si ridurile de fata obosita si trista a vietii mele imbatrinite prematur!
lume, lume!
vind frumusetii tale nenumarate lacrimi nestemate!
poftim, lume!
vindu`ti zimbele arcuite`n sparanta!
lacrimi printre zimbete or zimbete printre lacrimi .. oricum ti le vind. si`apoi, lume, mai vind trecutul, prezentul si viitorul. da, ale mele. ma gindeam la un moment dat sa le pastrez mie`mi. macar pe cel de`al doilea. primul, oricum iti apartine. ultimul, intotdeauna este al Lui. asa, libera de tristetea primului, la fel de libera de surprizele ultimului, nu mai retin nimic din ce`i al tau, lume. apoi cred ca nici tu nu mai ai nimic din mine .
lume , m`ai obosit atit de mult iarna asta! prea multa iarna pentru un singur om!...




                      intrebare: ce nu stia Ecclesiastul?

"Cit de contestabila esti, Biserica, si totusi cit te iubesc! Ce mult m`ai facut sa sufar si totusi cit de mult iti datorez! As vrea sa te stiu distrusa si totusi am nevoie de prezenta ta. Asa de mult m`ai scandalizat si, totusi, m`ai făcut sa inteleg sfintenia! N`am vazut in lumea asta nimic mai obscurantist, mai compromitator si mai fals şi n`am atins nimic mai aspru, mai generos si mai frumos. De cite ori am vrut sa`ti trintesc in nas usa sufletului meu si de cite ori m`am rugat sa pot muri în bratele tale sigure. Nu, nu ma pot elibera de tine pentru ca sint tu, desi nu sint pe de`a`ntregul tu. S’apoi, unde m`as duce? Sa construiesc o alta?
Dar n`as putea`o face altfel decit cu aceleasi defecte pentru ca sint ale mele si mi le duc cu mine. Si daca as construi`o, ar fi Biserica Mea, nu ar mai fi a lui Christos.
Alaltaieri, un prieten a scris o scrisoare catre un ziar: "Abandonez Biserica pentru ca, după atitea compromisuri cu bogatii, nu mai e credibila”. Mi`e mila de el. Ori e un sentimental fara experienta si il iert, ori e un orgolios care se crede mai bun decit altii.
(...)
Nici unul dintre noi nu e credibil pina se afla pe acest pamint. Sfintul Francisc urla: “Tu ma crezi sfint si nu stii ca as putea avea copii cu o prostituata, daca nu m`ar sustine Christos."
Credibilitatea nu e o caracteristica a oamenilor, ci a lui Dumnezeu si a lui Christos. A oamenilor e slabiciunea si, oarecum, bunavoinţa de a face ceva bun cu ajutorul harului care se revarsa din nevazutele vene ale Bisericii vazute. A fost, oare, Biserica de ieri mai buna decit cea de azi? Biserica din Ierusalim a fost mai credibila decit cea din Roma?
(…)
Cit eram mic nu pricepeam de ce, in ciuda renegarilor lui Petru, Isus l`a vrut cap si urmas al Sau, primul papa. Acum nu ma mai mir si inteleg tot mai bine ca, fondarea Bisericii pe mormintul unui tradator, a unuia care se teme de birfele unei servitoare, era doar un avertisment continuu pentru a ne determina sa ne pastram umilita si constiinta propriei noastre fragilităti.
Nu, nu plec din aceasta Biserica fondata pe o piatra atit de slaba pentru ca as fonda o alta, pe o piatră si mai slaba, care sunt eu insumi.
(…)
Dar mai e un lucru, care e si mai frumos: Spiritul Sfint, cel care e Iubire, e cel care ne poate vedea sfinti, fara pata, frumosi, chiar daca sintem imbracati ca necinstiti si adulteri. Atunci cind atinge iertarea lui Dumnezeu, Zacheu devine transparent iar pacatoasa Maria Magdalena se face fara pata. E ca si cum raul nu ar fi putut sa atace profunzimea metafizica a omului. E de parca Iubirea ar fi impiedicat putrezirea sufletului departe de Iubire. "Pacatele tale le`am aruncat inapoia mea", ne spune Domnul fiecaruia dintre noi si apoi continua: "Te`am iubit cu o iubire eternă, de aceea ti`am pastrat bunatatea mea. Te voi edifica din nou şi vei fi re-edificata, fecioara a Israelului.” (Ieremia 31,3-4).

Iată, sintem numiti “fecioare” chiar daca tocmai acum ne`am intors de la cea de`a “n”`a prostituare a trupului, a sufletului si a inimii.

Prin asta Dumnezeu e cu adevarat Dumnezeu, adica singurul in stare sa faca “lucrurile noi”. Nu ma interesează ca El face ceruri si paminturi noi, e mai de trebuinta sa ne innoiască inimile noastre. Iar aceasta e treaba lui Christos. Iar aceasta e lucrarea divina a Bisericii."

(Fratele Carlo Carretto)

“apoi vine adevăratul soc. printre acesti evrei apare deodata un om care vorbeste ca si cum ar fi Dumnezeu. pretinde ca poate sa ierte pacatele. spune ca El a existat dintotdeauna. El spune ca se va intoarce la sfirsitul vremurilor ca sa judece lumea. hai sa clarificam un lucru: printre panteisti, cum ar fi indienii, oricine ar putea sa spuna ca este parte din dumnezeu sau una cu dumnezeu, iar acest lucru nu ar parea deloc ciudat. dar acest om, fiind evreu, nu avea cum sa se refere la un astfel de dumnezeu. dumnezeu, în limbajul lor, insemna o fiinta din afara lumii, care a creat lumea si care e infinit diferit de orice altceva in existenta. si cind ai priceput acest lucru, intelegi ca ce spunea acest Om, era pur si simplu cel mai socant lucru rostit vreodata de buze omenesti.
 o parte din ceea ce pretinde El, trece aproape neobservata pentru ca am auzit`o de atitea ori incit nu mai realizam gravitatea ei. ma refer la afirmatia ca poate ierta pacatele: orice pacate. daca cel care face o astfel de afirmatie nu este Dumnezeu, acest lucru este atit de stupid incit e aproape comic. toti putem sa intelegem cind un om alege sa ierte o greseala facuta impotriva lui insusi. ma calci pe degetul de la picior si aleg sa te iert, imi furi banii si te iert. dar ce ar trebui sa credem despre un om care fiind nejefuit si necalcat pe picior, anunța ca El te iarta pentru ca l`ai calcat pe altul pe picior si ai furat banii altuia? nesimtire naiva e cea mai blinda descriere pe care o putem atribui unui astfel de comportament. totusi, aceasta a făcut Isus. El le spunea oamenilor ca pacatele lor sint iertate fara ca macar sa ii intrebe pe cei pagubiti, care erau fara indoiala raniti de aceste greseli. fara ezitare, se purta ca si cum El era cel mai pagubit de toate pacatele. aceasta poate sa aiba sens doar daca El era cu adevarat Dumnezeul a carui Lege fusese calcata si a carui dragoste fusese franta cu fiecare pacat. aceste cuvinte, daca ar fi fost rostite de oricine altcineva decit Dumnezeu, ar trebui considerate prostesti si de o ingimfare de neegalat de nici un alt personaj din istorie.
totusi (iar acesta este lucrul cel mai ciudat si important totodată), pina chiar si dusmanii Lui, cind citesc Evangheliile, nu ajung de obicei la concluzia ca ar fi nici prost si nici ingimfat. insa cei care nu au astfel de prejudecati ajung la concluzii si mai grave decit acestea.
Hristos spunea ca El este ”blind si smerit” iar noi Îl credem fara sa vedem; ca daca ar fi un simplu om, smerenia ar fi ultima caracteristica pe care am atribui`o unora din cuvintele Sale.
incerc aici să impiedic pe oricine sa declare ridicolele lucruri pe care oamenii le spun de obicei despre El: ”sint gata sa`L accept pe Isus ca si un invatator moral exceptional, dar nu pot sa accept faptul ca El se declara Dumnezeu.” acesta este cu siguranta lucrul pe care nu trebuie sa`l spunem. un om care este doar un om si ar face afirmatiile pe care le`a făcut Isus, nu este in niciun caz un invatator moral. el ar putea fi considerat doar un nebun - la nivelul nebunilor care se cred oua sparte - sau sa`l credem diavolul venit din iad. trebuie sa te decizi! ori omul acesta a fost si este Fiul lui Dumnezeu, ori a fost un nebun sau chiar mai rau.
poti sa`L consideri nebun, poti sa`L scuipi si sa`L omori ca si pe un demon, sau poti sa`I cazi la picioare si sa`L numesti Stapin si Dumnezeu. dar haideti sa nu venim cu fleacuri ce se vor pe o pozitie inaltă si sa`L numim un mare invatator al omenirii. El nu ne`a lasat opțiunea aceasta deschisă. si nici nu a intenționat s`o facă.”

  (Crestinismul simplu, C. S. Lewis)

ginduri de gindit in gind. oricum, des(ert)a(r)te.
mi`ar fi placut atit de mult ca asta`seara sa fi trait intr`o clipa cit pentru toate zilele in care am murit cite putin.

de fapt, culoarea mea preferata este rosu. ma face vie.
dar nimeni nu intelege. desi  toata lumea asa zice.
asa ca prefer negrul. macar ma imbraca.
si toti vad si intreaba de ce. dar nici unul nu intelege.
pentru ei e mereu zi. si mult roz.

urasc rozul..
ce`mi veni??

cum de ajung mereu atit de aproape de intuneric? pe orice drum as merge, oricit de luminat mi s`ar parea a fi la inceput, ajung mereu la acelasi capat. intuneric bezna. iar...
am aflat atit de multe despre viata, dar atit de putine despre oameni. oare o fi vreo legatura intre astea doua?

si totusi. afara va fi in curind primavara. si mult verde.
o fi viata? poate (chiar) oameni.




chiar asa, ce`mi veni?
in fond, sint doar niste culori...

astazi, florile trec abracadabrant de la extaz la agonie si comerciantii ambulanti isi vind te iubesc`urile, I love you`urile, je t'aime`urile, ich liebe dich`urile. astazi, kitsch`ul se ridica maiestuos la rang de arta iar dorita certitudine  coboara vertiginos in abis de iluzie.

astazi, Iubirea defileaza ca o vedeta pe podiumul saraciei sentimentale a omului contemporan. in numele ei ne vindem ieftin in colturi de cearceafuri scumpe si raminem indecisi, prostiti parca, daca ar trebui sa ne oferim printre luminari parfumate de liliac sau mai bine printre cele de floarea tapului mioritic.

astazi, Iubirea se lasa impopotonata, spoita ca o curtezana, batjocorita cu prea mult roz`bombon, siluita cu zimbetul pe buze in fata lumii intregi care, de fapt, e crizata de lipsa timpului si nu mai apuca sa iubeasca concret si  intr`un ritm normal, sanatos.

astazi... ar trebui sa ne gasim timp pentru iubire. sa o vorbim mai putin si sa o traim mai mult. sa n`o mai cocotam pe socluri de plastic si sa n`o incrustam in lingouri de aur.

astazi, Iubirea se vinde bine si seamana mult cu Craciunul, Anul Nou, Martisor`ul, Halloween`ul. toate sint surori. nu putem opri defilarea lor tantosa, exhibitionista, generatoare de confuzii si entuziasm isteric, dar nici nu e nevoie. pentru ca inima nu va putea fi niciodata desenata la televizor cu fundite roz şi stelute perfecte. nu va putea fi ascultata la radio printre behaiturile cintaretilor indragostiti de propria imagine. nu va putea fi citita in paginile tabloidelor care vind carnea de om la kilogram. iubirea nu are nevoie de reclama si oferte speciale in ediţii limitate. nu o gasesti pe rafturi si in niciun caz nu o poti tatua cu coduri de bare dupa bunul plac.

Iubirea e editie`princeps.

astazi... ce`ar fi sa iubim fara zgomot? sa iubim tacind, si sa ne doara. sa iubim la singular, iar nu in cor.
astazi, sa ne decodificam inima si sa ne`(o) recunoastem doar dupa Iubire...

"Iata, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule!" (Evrei 10:9)

oamenii in general, mirenii sau laicii in particular, au tendinta de a agonisi, a primi, a aduna bunuri diverse, prieteni, cunoscuti, relatii. ultimele trei achizitii sint si ele aducatoare de ceva, satisfac nevoia de sporovaiala desarta. exista in schimb, la polul opus, un fel de lume a lui Ion Anapoda, contrara si contradictorie primei. lumea calugarilor. scopul lor este strimtorarea, putinatatea, saracia ori modestia extrema. in loc de a stringe pentru sine, calugarului ii place a (se) darui, a risipi. in loc de a vorbi, a tacea. in loc de a se vaita, a patimi. bogatiei ii prefera saracia. relatiilor, izolarea si tacerea. succesului, obscuritatea. agitatiei, linistirea. imbuibarii, postul. desfrinarii, castitatea. propriei vointe, supunerea si ascultarea. protestarii si violentei, resemnarea. egoului, smerenia. placerilor, infrinarea.
calugarii au insa o (singura?) dorinta comuna cu laicii: si ei doresc si cauta fericirea. scopul este oarecum acelasi, doar mijloacele diferite. dar oare, intreb, calea pe care ei aleg a merge este mai usoara si poarta mai larga? ce este mai usor a face: a primi sau a da? a te stradui sa`ti faci prieteni carora sa le dobindesti afectiunea si devotamentul si increderea sau a trai in liniste si aparenta singuratate si bucurindu`te inlauntrul tau cu o bucurie neinteleasa de cei (mai) multi? a cistiga sau a pierde? a te imbogati sau a saraci? a urzi planuri de razbunare sau a ierta? a jindui ranguri si titluri si functii sau a vietui in pace, liniste si simplitate?
probabil nu credinta este adevarata trasatura a unui calugar, asa dupa cum imi inchipuiam eu cindva. credinta o au multi laici, si e bine ca o au. iar daca stiu si cum s`o foloseasca, cu atit mai inaltator. dar... ceea ce caracterizeaza realmente un calugar este o fericita imbinare de vointa otelita, rabdare nemarginita, de neinvins, rezistenta si tarie neobosita, hotarire de nezdruncinat, curajul de a nu ceda. votul saraciei, castitatii si ascultarii? desigur, si. dar mai cu seama al nestingerii Duhului Sfint, care e foc arzator.



arta de a fi calugar se confunda cu deloc usoara impletire a dulcetii cu asprimea, a molcomelii cu taria, a supunerii cu neclintirea. chiar pare... anapoda, nu`i asa?
nebuni pentru Christos...